Coasta de Azur

Coasta de Azur este unul din locurile in care te duci pentru ca ai auzit lumea spunand ca este foarte frumos, iar cand ajungi iti dai seama ca este chiar mai frumos decat ce ai auzit si ai vazut inainte. Este unul din locurile in care e mai greu sa faci o poza urata decat una frumoasa.

Pe coasta am fost anul trecut in Iunie, insotiti de Iulia, in a doua parte a unui concediu maraton in care am ajuns in total sa vedem 4 tari (Franta, Monaco, Serbia, Croatia). Am aterizat intr-o seara de joi la Nisa dupa un zbor lung si cam plictisitor si ne-am stabilit cartierul general in oras.

Ziua urmatoare am inceput-o in forta inghesuindu-ne in trenul catre Monte Carlo. Prima oprire, la schimbarea garzii de la palatul regal unde, dand putin de coate, am stat in prima linie. Schimbul nu e spectaculos, ceremonia nu este la fel de elaborata ca la alte palate regale (Buckingham), insa merita pentru fanfara si uniforme.

Daca schimbarea garzii nu ne-a dat pe spate, restul orasului te lasa cu gura cascata. In primul rand asezarea pe versantul muntelui care se scurge intr-un golf face toti banii. Si ca a venit vorba de bani, cei din Monaco au din plin. Pe iahturi sau in vilele de pe dealuri cred ca ii invart de pe o parte pe alta cu lopeti de aur.

Apogeul bogatiei pare sa fie atins in locul unde poti sa iti cheltuiesti averea: la casino. Ca turist, poti sa te invarti putin prin el, insa te simti ciudat cascand ochii la interiorul somptuos si tragand dupa tine rucsacul. Bine, asta daca nu cumva in rucscac sunt cateva milioane de dolari. Atunci cred ca te simti mai de-al casei.

Un eveniment pentru care Monaco este cunoscut este cursa de Formula 1. Noi am ajuns candva la aproape 2 saptamani dupa, fix la timp pentru a vedea cum se strang tribunele. Se pune ca si cand am fost acolo. Oricum, daca te-ai uitat vreodata la Formula 1, nu ai cum sa nu te bucuri ca treci pe unde cu 2 saptamani inainte treceau pilotii.

Daca in Monte Carlo am ajuns cu trenul, de plecat am plecat cu autobuzul pentru a ne opri in Èze. Stiam ca Èze este impartit in doua: Èze-sur-Mer si Èze-Village. Noi vroiam sa ajungem in Èze-Village si ne-am gandit ca daca ajungem in Èze-sur-Mer, n-ar mai fi mult de mers. Dar, am constatat ca desi in linie dreapta parea un drum scurt, pe serpentine s-ar putea sa dureze cam mult, iar in caldura de peste 30 de grade a dupa-amiezii am ajunge mai degraba cu salvarea. Asa ca ne-am asteptat cam o ora salvarea de la un autobuz.

Cum spuneam, Èze-Village e undeva in varful dealului. Daca jos era foarte cald si se facea plaja, sus era ceva mai racoare, cat sa iti vina sa mai pui ceva pe tine. Oraselul a preluat cateva din obiceiurile vecinului Monte Carlo si are si el locuri exclusiviste. Unul dintre ele are legatura cu un castel si o capra.

Fiind spre seara, strazile erau goale si ne-am putut bucura de ele ca si cand eram de-ai casei.

In ziua urmatoare am avut doua obiective: Grasse si Saint Paul de Vence. Si am facut cunostinta si cu Cagnes-sur-Mer. Ca sa ajungi in Grasse sau in Saint Paul de Vence, sau oriunde inspre vest nu prea ai de ales si trebuie sa treci prin Cagnes-sur-Mer. Noi initial ne gandeam ca poate chiar il vizitam...trebuie sa fie cam cum e Cannes-ul, nu? Doar se pronunta aproape la fel. Ei bine, l-am vizitat de ne-am saturat. Toate autobuzele care il traverseaza zici ca au consumat o sticla de votca inainte sa intre in oras. Nu il traverseaza defapt, pur si simplu fac un zig-zag prin el si opresc in absolut toate statiile din oras, indiferent din ce directie mergi si incotro te duci. Si sunt multe statii. Dureaza mai mult de jumate de ora sa scapi de Cagnes-sur-Mer.

In fine, drumul spre Grasse nu a fost asa rau. Treceam prima data prin Cagnes-sur-Mer. Grasse este cunoscut ca capitala parfumurilor (cacofonia e intentionata). La prima vedere nu prea pare. Din toate orasele pe care le-am vazut de-a lungul excursiei, Grasse este pe departe cel mai paraginit si neingrijit. Ma asteptam sa fie plin de flori si sa miroase a parfum, dar cladirile sunt neingrijite si strazile necuratate. In Grasse am vizitat o fabrica de parfumuri de unde am plecat cu mana goala si un magazin de parfumuri de unde nu am plecat cu mana goala.

Dupa Grasse am traversat iar Cagnes-sur-Mer pentru a ajunge in Saint Paul de Vence. Satul este o cetate medievala care mai nou este cunoscut pentru galeriile de arta. Ce-i drept, intreg satul e o galerie in sine. Foarte multe nu sunt de spus despre el, insa sunt multe de vazut si de admirat.

Mi-a placut ca fiecare bordura, usa, cutie postala, fereastra se potrivea perfect cu arhitectura satului si in plus, fiecare este si o opera de arta.

...iar locuitorii au preocupari interesante.

Ziua urmatoare am fost prima data la Cannes, trecand bineinteles iarasi prin Cagnes-sur-Mer. Nu prea ne-a placut. In afara de port nu pare sa aiba nimic special. Iar cladirea unde se desfasoara festivalul de film este chiar urata, dar macar se ajunge usor cu iahtul.

In jurul cladirii este un fel de Walk of Fame, insa nu cu stele ca la Hollywood, ci cu amprente. Nu sunt chiar simplu de gasit, si uneori mai trebuie sa mai dai la o parte cate o coaja de banana ca sa vezi cine a semnat.

A doua parte a zilei ne-am petrecut-o in Antibes, unde am dat peste o expozitie-competitie de nave cu panze.

Orasul este aproape la fel de bine ingrijit si colorat ca si Saint Paul de Vence, dar in plus are si iesire la mare si o plaja cu nisip. Picasso a stat in oras dupa al doilea razboi mondial, unde a pictat si a donat lucrarile municipalitatii, municipalitate care a fondat un muzeu cu ele, dar pe care noi nu l-am vizitat pentru ca eram prea ocupati sa cascam gura la mare.

In penultima zi am fost in Menton, la granita cu Italia, adica din fericire in partea opusa fata de Cagnes-sur-Mer. Aici se simt mai degraba influentele italiene decat cele frantuzesti. Defapt, drapelul orasului e tricolorul italian cu o sigla in centru in care 2 maini se strang in semn de intelegere. Inghetata e ca in Italia, arhitectura e ca in Italia si pe strada se vorbeste in egala masura franceza si italiana.

Restul zilei si ultima zi au fost dedicate Nisei. Defapt pentru Nisa nu am avut dedicata nici o zi, cap-coada. Am vazut cate ceva in fiecare seara sau dimineata. Spre deosebire de celelalte orasele pe care le-am vizitat, Nisa este mult mai mare si mult mai agitat. Dar cu toate acestea are un aer de oras-statiune. Mi s-a parut la fel de bine de trait in el atat ca turist, cat si ca localnic.

De final...

Am reveni oricand pe Coasta, mai sunt o gramada de vazut.

Mancarea este excelenta peste tot. Chiar si un banal sandwich e facut sa aiba gust bun, nu doar sa te umfle de paine. In special pestele si tot ce tine de mare sau de bucataria mediteraneana ar trebui incercate. Noi am fost incantati. Ne-a placut micul dejun frantuzesc ca eveniment social. De incercat in Nisa o chestie care se numeste "socca" pe Coasta franceza sau "farinata" pe coasta italiana. E un fel de pasta de naut macinat cam cu granularitatea malaiului de porumb. Pasta aceasta se coace ca o clatita intr-o tigaie mare. La final aduce la gust cu mamaliga arsa. Merge bine cu peste.

Transportul nu prea ne-a placut. Sunt putine autobuze sau trenuri din si inspre Nisa. Putine raportate la numarul de turisti. Desi nu eram in plin sezon am mers mai mereu inghesuiti si uneori si fara aer conditionat, la peste 30 de grade. In plin sezon este si mai aglomerat, se sta si mai mult in trafic si este si mai cald. Autoritatile vor sa fereasca zona de turismul excesiv, asa ca nu isi bat capul cu transportul in comun. Nici masina nu este o solutie. Este mereu aglomerat, se sta in trafic, iar locul de parcare este un lux.

Ne-a placut insa ca nu a fost nici o greva in perioada aceea.

Am zburat cu Mihaela Radulescu in avion, iar Andreei (Mitoi, nu Marin) era sa ii cada un acordeon in cap, in acelasi avion. :)

Pasionatii de masini au ce vedea, in special in Monte Carlo si Nisa.

Poze cu noi...